D'ale lu' Ianculescul

Secretele unui import din China reusit

A existat o vreme cand pentru eticheta „Made in China” reprezenta un adevarat brand, mai ales pentru statele est-europene, unde produsele de provenienta occidentala erau adevarate raritati, fiind considerate marfuri care se procurau „pe sub mana”.

Cine nu-si mai aduce astazi aminte de celebrii tenisi chinezesti sau de bumbacurile de calitate superioara din care erau confectionate lenjeriile de corp? Aceste marfuri nu putem spune ca au disparut cu totul astazi. Dimpotriva, avem si astazi parte de produse de calitate superioara, daca vom sti cum sa le identificam.

Singura diferenta este ca acest gen de produse s-au multiplicat exponential, astfel incat avem milioane de tipuri de produse, unele la care nu ne-am gandit vreodata ca exista. Practic, la ora actuala, aproape intreaga productie de pe Glob se muta in China, iar motivele sunt cat se poate de simple: costuri scazute cu productia si cu transportul si livrarea extrem de rapida.

Astfel, aproape ca nu mai exista astazi brand de renume international care sa nu aiba precizat pe eticheta „produs in China”. De la simple obiecte de decor sau de imbracaminte, pana la telefoane mobile si echipament electrocasnic, de toate se produc pe continentul galben. Diferenta fata de vechiul „Made in China” ramane sa o stabliti dumneavoastra.

Apeleaza la specialistii in importuri

Acesta este si unul dintre motivele pentru care, atunci cand dorim sa demaram o afacere, una dintre principalele piete de furnizare a marfurilor ramane China. Aparent indepartata, aceasta este astazi mai mult decat aproape de noi, gratie intreprinzatorior care mijlocesc importurile din China si care iti usureaza misiunea.

Prin urmare, indiferent ca te hotarasti sa deschizi un magazin, o afacere in constructii sau chiar sa-ti renovezi casa, un import din China iti poate da elanul de care ai nevoie. Sunt insa cateva sfaturi cu privire la importurile din China, pe care firme deja specializate sunt gata sa le puna la dispozitia dumneavoastra. Altminteri, o riscati sa porniti cu stangul in noul business.

Cum imi aleg furnizori de incredere

Primul lucru pe care trebuie sa il aveti in vedere in momentul in care doriti sa demarati un import din China, este identificarea furnizorilor. Iar daca populatia Chinei se apropie astazi de doua miliarde de suflete, ganditi-va ca numarul intreprinzatorilor si al companiilor furnizoare depaseste cateva mii.

Este de-ajuns sa intrati pe unul dintre portalurile de vanzari online chinezesti pentru a va da seama de aceasta. Din acest punct de vedere, identificarea unor furnizori reprezinta o adevarata provocare. Dincolo de aceasta, ramane in discutie problema increderii.

De unde stim ca, la achizitia produsului vom primi exact ceea ce am comandat sau ce am vazut pe un site neverificat? Ei, bine, toate acestea cad acum in sarcina firmelor specializate in import din China, care vor efectua toate aceste operatiuni in locul tau.

De la identificarea furnizorilor, la negociere si parafarea de contracte, dar si partea de comisionariat vamal si receptie a marfii, toate acestea sunt astazi preluate cu succes de companii specializate, care te scutesc de orice probleme ulterioare.

Related Posts

Cele mai delicioase retete de salate cu masa rece pentru zilele calduroase

Cand mercurul in termometre incepe sa se catare ca un alpinist entuziasmat spre varfurile caniculare, gandurile noastre se racoresc la ideea unei salate cu masa rece. Nu doar ca…

Casele modulare – constructii rapide pe un buget minim

Evolutia tehnologiei a adus cu ea o multime de beneficii. Printre ele se numara si constructiile moderne, precum casele modulare. Acestea sunt constructii ce rezulta din asamblarea diferitelor…

Rolul avocatului in redactarea de contracte imobiliare

Rolul avocatului in tranzactiile imobiliare este unul vital si esential pentru asigurarea legalitatii si corectitudinii contractelor imobiliare. Acest articol exploreaza in detaliu modul in care avocatii aduc o valoare…

Case de vacanta din lemn si locuri de joaca pentru cei mai mici din famile

Lemnul a capatat o atentie deosebita in ultimii ani, iar tot mai multe familii sau afaceri au ales casele din acest material. In functie de preferinte, casele din…

Copiatoare si imprimante profesionale disponibile pentru inchiriere

Echipamente precum copiatoarele sau imprimantele sunt absolut necesare in orice firma, indiferent de domeniul de activitate. La inceput, cand sunt necesare pregatirea mai multor acte, contracte sau alte…

Mareste-ti sansele de castig cu ponturi din sporturile preferate!

Amatorii jocurilor de noroc stiu cat este de important sa ai multe cunostinte in domeniul pariurilor pentru ca sansele de castig sa fie mai mari. Bineinteles, daca acest…

Leave a Reply