Sunt norocos. Am avut ocazia să întâlnesc mulţi oameni ce mi-au captat interesul şi, ulterior, câştigat recunoştinţa. Spuneam în cuvinte naive că dacă te izolezi continuu poţi rata mult. Nu mi-am schimbat părerea. Să vă explic.

De pe vremea primului sărut la 13 ani – când înţelesesem din Bravo că aşa se pierde virginitatea, iar după ce pupam câte o fată îi dezvăluiam galant surpriza – am avut relaţii alături de câteva fete pe care n-am să le uit vreodată. Prima dintre ele, cu care încă am o relaţie bună, m-a făcut sigur pe mine. O cheamă Mama.

Trăsătura asta nu mă va părăsi niciodată. Îmi tot repeta că sunt frumos şi deştept, iar eu îi ziceam că e normal să-mi spună asta, dar mă vede cu alţi ochi. Doza asta de realism alături de încurajările mamei au format un amestec ideal.

Nu mă consideram prea frumos şi nu o fac nici acum, dar mai deştept decât alţii da. Aşa că pentru fiecare domnişoară pe care o voiam mă vedeam nevoit să-mi pun mintea la contribuţie.

Cred că majoritatea (noi, băieţii) am avut odată tipa aia care arăta foarte bine şi era dorită de toţi. Norocul meu este că am avut parte de ea când abia îmi făceam curaj să vorbesc cu fete. Mi-am pus mintea la lucru să o surprind cumva şi, deşi nu mi-a ieşit cine ştie ce, domnişoara a râs şi m-a primit în zona ei de comfort. După ea au mai urmat câteva, asigurări că pot.

Rătăcit în pubertate am fost prins de calculator. Nu eram băieţaş de mIRC cu bnc, vnc şi alte cc-uri. În schimb pierdeam vremea în lumi virtuale împuşcând terorişti, counter-terorişti sau omorând hoarda din kalimdor.

Vreo doi ani m-a ţinut perioada asta şi nu m-am hotărât dacă să o regret sau să-mi amintesc de ea ca plăcută juvenilitate. Zâmbesc când rememorez diverse momente.

Un alt sfat pe care mama mi-l repeta încă din pruncie era să citesc. Coincidenţă, câţiva ani mai târziu a intrat în viaţa mea o domnişoară care avea pasiunea asta. Am fost cu ea. Ne recomandam cărţi, le citeam şi apoi le discutam. Cărţile ei au venit exact când trebuia. Mi-au conturat filtrele şi hrănit imaginaţia alterată de jocuri.

Obişnuiam seara să citesc romanele până aproape de final, acesta rezervându-l dimineţii ce urma. În timpul nopţii mintea îmi crea tot felul de scenarii posibile şi îmi amintesc curiozitatea cu care citeam ultimele pagini ale cărţii după ce mă trezeam. Câteodată preferam sfârşitul din vis, alteori din carte.

Nu multe dintre relaţiile ce au urmat au fost importante. Dau vina pe mine, vârstă, dorinţe și nevoi. În schimb, pentru câteva încă am avut de gândit. Şi pe acestea le preţuiesc cel mai mult. Pentru o fată am învăţat constelaţiile, iar pentru alta trucuri de chiromanţie. Şmecherii care şi astăzi mă ajută să primesc zâmbete pline de surprindere. Cele mai frumoase zâmbete.

Fără să trec prin aceste relaţii nu aş fi David cel de acum. Nu am să uit niciodată fetele de la care am avut ceva de învăţat sau pentru care am învăţat eu ceva, motivat de dorinţa de a le cuceri.

Fetele pentru care am muncit îmi rămân cele mai dorite, indiferent de cum am încheiat relaţia. Dar înainte de toate, nu aş fi aşa dacă nu ar fi existat educaţia dată de ai mei şi de bunici.