Pot să spun despre mine cu certitudine urmatoarele: am idei multe, nu știu ce nu pot să fac și habar n-am despre viață – sunt prea tânăr ca să am.

În schimb îmi place să împărtășesc ideile care mă ajută sa-mi fie bine. Poate îi ajută și pe alții. O prietenă pe care îmi place s-o covârșesc cu tot felul de mesaje motivaționale mă întreba de ce nu mă fac trainer. I-am răspuns că mi se pare absurd să fiu luat în seamă ca sursă de cunoștințe ori inspirație de la vârsta asta.

Un argument pe care l-am adus în discuție este cel firesc, al trecerii timpului. Fiecare dintre noi ne considerăm mai deștepți de la an la an. Îți aduci aminte cum anul trecut ai făcut nu știu ce prostie și crezi că dacă ai fi avut mintea de-acum, altfel ar fi mers treaba.

E, persoana asta ești acum, cea care face prostii. Să fii (auto)proclamat o autoritate în a da sfaturi, deci să-ți asumi rolul de trainer până să-ți dai seama unde îți ții picioarele pe pământul ăsta sună mai mult a ipocrizie, decât altceva (mă refer aici la life-coachi, nu trainer CODECS Project Management Framework par example).

Revenind la titlul și primul paragraf al postului, zilele trecute am avut un antrenament la parașutism care m-a făcut să mă simt incredibil. Eram la sfârșit și am mai rămas alături de câțiva colegi în sală ca să încercăm câteva exerciții mai dificile.

Unul dintre ele a fost săritura peștelui, care presupune să sari peste un om, să aterizezi în mâini și să continui în ranversare. Știți scena de la sfârșitul filmului Free Willy cu balena care sare peste baraj? Aia e. Așa că iată-mă în fața unuia de 1.90, care doar își coboară bărbia în piept și își acoperă capul cu brațele ca să nu primească vreun genunchi în moacă.

Doi colegi care fac mișcarea asta de câțiva ani se aliniază în fața mea. Fuge primul, sare, aterizează, totul superb. Fuge al doilea, dar se dă la o parte chiar înainte să sară și zice că-i prea sus.

Urmam eu și habar n-aveam ce să fac, cum să sar, mi se părea imposibil. Însă nu știam că nu pot să o fac. N-am mai gândit, am alergat și am sărit. Mi-a ieșit. Am mai repetat mișcarea de câteva ori, jovial ca un copil.

Astfel, mi-am amintit și confirmat că ce nu ști că poți face este unul dintre lucrurile care te vor împinge mereu mai în față, ca să afli. Cum era vorba aia folosită la agățat: Preferi să regreți ceva ce ai făcut sau ceva ce n-ai făcut?