Aud prin târg că nu mai ești așa de fericit. Mi se spune că ești îndrăgostit și nu pot fi decât surprins când aflu că asta nu te umple de viață. Țin minte cum nu de mult ne completam în versuri… unul haios, unul drăgăstos, totul pentru balada aia zdrăngănită la chitară sub fereastra căminului de fete.

Aud că te pierzi printre zecile noastre surori, numai ca să te reobișnuiești cu ele, să înțelegi ce le face să tresară, să te ajute. Știi, bietul meu prieten, că nu trebuie să te folosești prea mult de sfatul lor. Știi că nu le poți lua pe toate de-a gata și că nu sunt sigure de ce-și doresc.

Știi că fiecare e superb de diferită. Știi că una se gâdilă, iar alta nu. Știi că una vrea să-i traduci în șoaptă versuri străine, iar alta vrea să o urci pe umăr și să alergi cu ea. Știi că una te vrea doar al ei, chiar dacă nu-ți spune și suferă când nu-i promiți nimic, iar alta mizează pe hazardul jocului dintre voi.

Eu știu. Știu că erai ca un copil care în loc să spună eu vreau să mă fac cowboy zicea eu vreau să o descopăr toată, să văd ce o face să zâmbească și să fac asta continuu, în cât mai multe chipuri. Și știu că nu te mai plictiseai de ea.

Aud, dragă prietene, că prin gând îți trece să-ți abandonezi dorința. Aud că noaptea privești către cer după stele căzătoare, că îți urmărești obrajii după gene cu orele și că aștepți să treacă mai repede anul, să sufli în tort și să treci la alt vis. Prostii.

Am ceva timp zilele astea așa că am să te vizitez la sfârșitul săptămânii. Nu de alta, dar sunt sigur că ce aud sunt numai guri rele care nu te vor pe calea asta pentru că cine știe unde ai să ajungi. Eu cred că are să îți fie tare bine. Știi, te admir.