De o lună şi un pic lucrez la Millenium. După o vară frumoasă, trăită hedonist, dar nu lipsită de realizări, anturajul din această agenţie m-a atras. Altele nu.

Amuzându-mă de agitaţia din birou şi încercând să dansez hora invers, mi-a venit să întreb pe forumul facultății mele asta:

Tu știi ce vrei să faci cu viața ta? Fără nici un mișto. Ce vrei să ajungi? Și cum crezi că o să faci asta?

Întrebarea mea a stârnit câteva reacţii printre colegi. Unii au răspuns la bâză, alţii şi-au împărtăşit planurile pe următorii ani. Idei drăguţe una peste alta. La un moment dat, un amic psihedelic s-a gândit că mi s-a luat de viaţă bună şi vreau să mă însor. Amuzat, i-am răspuns:

P-aproape. Nu știu ce s-a-ntâmplat cu mine de-am fost cu mintea-n părți, dar acum vreo 4 săptămâni fusei cu una și-am uitat complet de prezervativ. Treabă bună și frumoasă până să mă sune acu vreo două zile să-mi spună că nu i-a venit. Știți cum se zice că înaintea morții îți trece toată viața prin fața ochilor?

E, cam la fel se întâmplă și când primești o veste d-asta. Așa panică rareori simți. Brusc începi să te rogi, să fii umil și impotent. Și poate-ncepi și să te gândești la ce-ar face taică-tu în locul tău, care la vârsta asta era însurat deja.

Mai șezi și mai cugeți la prostiile pe care le-ai făcut și dacă meritară, dacă ai vreun drept asupra femeii ăleia să-i spui să scape de neformatul plod sau dacă poți să-ntorci timpul în vreun fel. Te-ntrebi dacă ți se va schimba viața cu totul și dacă-ti sunt date peste cap toate planurile pe care ți le-ai făcut.

Și-ți dai seama: care planuri? Parcă știi așa ce vrei să faci, dar mai mult de-o schiță n-ai în minte. P-urmă stai și te-ntrebi: barem ar fi trebuit să știu pân’ acum toate astea? Dacă nu se-ntâmpla nenorocirea asta lăsam viața să treacă fără nicio treabă așa?

Ei bine, dacă ești norocos ca mine, nu ți s-a întâmplat nici ție ce-am născocit mai sus, ci doar îți venii întrebarea observând câți dintre semeni lucrează deja fără să știe dacă slujba aia chiar vor să o facă acum ori toată viața. Parcă prea repede ne trezim prinși în fluxul rapid al necesității de realizare și ne pierdem dorințele autentice.

Deci ce vrei să faci cu viața ta?

Pe lângă mini stopul respirator provocat mamei (care îmi citeşte blogul, twitterul, forumul) şi râsetele unor amici ce mă cunosc mai bine, am primit câteva răspunsuri mai argumentate după textul ăsta scris la mişto. Dar tot cu planuri de viitor, fără justificări ale stării prezente – dacă acum sunt mulţumiţi de ceea ce fac şi dacă asta îşi doresc toată viaţa.

Revin cu partea a doua şi dezvolt mâine. Acum face vară-mea o prăjeală ce miroase demenţial.